Otita externă
Urechea externă este compusă din:
- pavilion auricular
- conduc auditiv extern
- suprafaţa epitelialӑ a membranei timpanice
Otita externӑ difuză reprezintӑ un proces inflamator dezvoltat la nivelul tegumentului conductului auditiv extern (CAE) sau pavilionului auricular. Este cel mai frecvent tip de otită întâlnit în rândul pacienților.
Apare la toate grupele de vârstă și sex, cu o prevalență mai mare la copilul intre 7-12 ani și adultul tânăr.
Etiologia
- infecţioasă – bacteriană sau micotică
- eczematiformă – asociată cu afecţiuni dermatologice precum eczeme, dermatita seboreică cu locarizare otică, dermatita de contact
Clasificare:
- otita externă difuză – cel mai comun tip de otită, apare frecvent la înotatori
- otita externă furunculoasă – asociată cu infecţia unui folicul de păr la nivelul conductului auditiv extern
- otita externă cronică – cu o durată a simptomatologiei ce depășește 6 săptămâni
- otita eczematiformă – asociată cu afecţiuni dermatologice precum eczeme, dermatita seboreică cu locarizare otică, dermatita de contact, lupus eritematos sitemic
- otita externă malignă (necrozantă) – apare în general la pacienții vârstnici , cu imunate scazută (diabetici, cu HIV), afectează țesuturile profunde ale conductului aditiv extern
- otita externă micotică sau otomicoză – infecția conductului auditiv extern cu specii de candida sau aspergillus
Factori favorizanți:
- climatul cald și umed
- umiditate cronică prezentă la nivelul CAE – modifică flora saprofită de la acest nivel
- retenția de detritusuri epidermice
- purtarea unei proteze auditive
- traumatisme locale – în special – produse de bețișoarele de urechi
- diminuarea secreției ceruminoase – la pacienții care își curăță în mod excesiv ceara din ureche, care are rol protector prin acțiunea sa bactericidă
Semne şi simptome:
- otalgie – moderat – severă, cu evoluție în 1-2 zile, accentuată în timpul nopții și de presiunea exercitată la nivelul tragusului
- hipoacuzie
- senzație de plenitudine auriculară sau de presiune în ureche
- tinnitus
- eritem, edem și îngustarea CAE datorită stenozei
- febră – ocazional
- prurit – în otitele externe micotice
- durere severă – la pacienții imunocompromiși cu otită necrozantă
- secreții auriculare – inițial seroase pot deveni purulente, urât mirositoare
- istoric recent de expunere la traume locale (bețișoare de urechi, curățat ceara), sau la activități acvatice (piscină, mare, înot)
- celulita feței sau gâtului sau inflamația ganglionilor loco-regionali
DIAGNOSTIC
Tratamentul presupune:
- managementul durerii
- îndepărtarea secrețiilor de la nivelul CAE prin aspirații zilnice şi spălarea conductului auditiv extern cu soluții antiseptice
- administarea de medicamente topice locale pentru a controla edemul și infecția
- evitarea factorilor favorizanți
Tratamentul medicamentos presupune administrarea de:
- Antiinflamatoare nesteroidiene – ibuprofen, paracetamol
- Antibiotic local – preparate cu Neomicină, tobramicină, ciprofloxacin sau combinații de antibiotic și antiinflamator (dexametazonă)
- Antibiotic oral – amoxicilină/oxacilină, ciprofloxacin
- Antiseptic local – rivanol, betadine, preparate cu alcool boricat
- Meșe auriculare care se vor îndepărta de la nivelul conductului auditiv extern în maxim 12-24h de la aplicarea lor.
- Soluții antimicotice – în cazul otitelor micotice.
Tratamentul chiurgical:
- Debridarea chirurgicală e rezervată în general otitelor necrozante, care nu au un răspuns favorabil la tratamentul medicamentos
- Incizia și drenajul abceselor care pot aparea la nivelul CAE.
Prognostic:
În cele mai multe cazuri otita externă se vindecă fară probleme în urma unui tratament medicamentos adecvat. Ameliorarea simptomelor apare în 1-2 zile după începerea tratamentului, durerea începe să dispară, la fel şi edemul şi hipoacuzia. Dacă totuși nu se simte o ameliorare în 2-3 zile de la începerea tratamentului, pacientul trebuie să se prezinte la medicul specialist ORL pentru o reevaluare.